Am întâlnit de-a lungul carierei mulţi pacienţi care au intrat în cabinet foarte hotărâţi: „Domnule doctor, mă doare dintele de câteva zile de înnebunesc! Vă rog frumos să îl scoateţi!”. Am întâlnit la fel de mulţi pacienţi (poate chiar mai mulţi) care, aproape cu disperare m-au rugat: „Domnule doctor, ştiu că este distrus şi că mă doare, dar chiar nu se mai poate face nimic? Nu vreau să-mi pierd dintele!”
Tratamentul endodontic (oricine a auzit de „scosul nervului” aşa cum este el cunoscut publicului larg) este practic cel care trasează limita dintre a păstra sau a pierde un dinte de pe arcadă. Pentru a înţelege în ce constă acest tratament, când avem nevoie de el, când se poate realiza şi când nu, la ce rată de succes trebuie să ne aşteptăm din partea lui, este necesar mai întâi să cunoaştem câteva noţiuni elementare de anatomie dentară.
Dintele este format din 3 ţesuturi dure (smalţ, dentină şi cement) care împrejmuiesc o cavitate – spaţiul endodontic, format din cameră pulpară şi canal(e) radicular(e) – în care se găseşte pulpa radiculară (un conglomerat de vase sangvine, fibre nervoase, diverse celule şi un lichid) cunoscută popular sub denumirea de „nerv”.
Atunci când caria dentară sau un traumatism dentar (o lovitură) sunt suficient de „aproape” de „nerv” încât să îl afecteze, fie că dintele doare sau nu, este nevoie de un tratament endodontic.
Acest lucru însă se stabileşte în urma unei consultaţii minuţioase (1) care îşi propune să stabilească foarte precis care dinte/dinţi este/sunt cu probleme şi necesită sau nu tratament endodontic. Consultaţia în endodonţie durează aproximativ 45-60 de minute şi se desfăşoară pe parcursul a 4 etape, fiecare la fel de importantă pentru precizia diagnosticului şi pentru succesul tratamentului.
- 1. Anamneza – este acea etapă în care medicul dentist stă de vorbă cu pacientul şi încearcă să afle cât mai multe detalii despre suferinţa acestuia, despre istoricul afecţiunii şi despre aşteptările lui legate de rezultatele tratamentului;
- 2. Cea de-a doua etapă este cea în care medicul consultă cu atenţie, cu ajutorul unor manopere simple dar şi al unor aparate speciale, dintele presupus cu probleme precum şi dinţii vecini şi cei cu care el vine în contact când pacientul are gura închisă;. Un element deosebit de important, acum dar mai ales pe parcursul tratamentului, este microscopul endodontic (2) un aparat care măreşte şi totodată furnizează o lumină suficient de puternică pentru a observa detalii care nu se pot vedea cu ochiul liber;
- 3. Urmează realizarea unor radiografii. Pe parcursul tratamentului endodontic se realizează mai multe seturi de radiografii (3) (voi reveni cu detalii acolo unde este cazul), dar la începutul tratamentului este obligatoriu să se facă cel puţin două..
- 4. După ce medicul pune cap la cap toate informaţiile obţinute, urmează ultima etapa a consultaţiei, poate cea mai importantă, în care este întocmit planul de tratament şi explicat pacientului pe înţelesul acestuia, dimpreună cu costurile şi durata pe care le implică, astfel încât, de comun acord şi în cunoştinţă de cauză să se poată lua decizia de începere a tratamentului sau din contră de amânare/substituire a acestuia. Este posibil ca în urma consultaţiei, fie din cauza unui raport riscuri/beneficii nefavorabil fie pentru că dintele în cauză nu este restaurabil (este atât de mult distrus încât deşi poate fi tratat pe canal, niciodată nu va putea fi refăcut în mod corect din punct de vedere funcţional) tratamentul endodontic să fie contraindicat şi să se opteze pentru extracţia dentară.
Odată stabilită începerea tratamentului endodontic, prima etapă (obligatorie) a acestuia este anestezia (4) care are rolul de a scuti pacientul de orice senzaţie dureroasă care ar putea fi resimţită pe parcursul tratamentului. Chiar şi în cazul dinţilor care „au nervul mort” sau au avut anterior un tratament endodontic care trebuie refăcut trebuie efectuată anestezie deoarece pe parcursul tratamentului există anumite etape ce pot crea disconfort. Substanţele actuale utilizate în stomatologie permit realizarea anesteziei, cu riscuri minime, chiar şi la persoane în vârstă, cu diverse probleme de sănătate (ex: cardiace) sau la copii!
Întregul succes al tratamentului endodontic depinde de perfecta izolare (5) a dintelui la care se lucrează, pentru ca saliva sau alte lichide potenţial încărcate microbian să nu pătrundă în interiorul dintelui. Pentru aceasta se foloseşte un sistem special, numit DIGĂ, care constă în principiu dintr-o folie de cauciuc care înconjoară perfect dintele. Rolul acestuia este unul dublu – pe lângă bariera împotriva salivei (1 ml de salivă sau de lichid din şanţul gingival conţine peste un miliard de bacterii care nu trebuie să ajungă nici într-un caz în interiorul unui dinte pe care dorim să-l tratăm) are rolul de a împiedica contactul mucoasei (limbă, obraji) pacientului cu substanţele pe care le folosim în timpul tratamentului.
Este foarte important ca în timpul tratamentului endodontic, camera pulpară şi TOATE canalele radiculare să fie curăţate şi dezinfectate pe TOATĂ LUNGIMEA lor. Pentru acest lucru microscopul endodontic (2) este absolut indispensabil. În anumite situaţii, doar cu ajutorul lui medicul poate găsi şi trata totalitatea canalelor unui dinte (dinţii pot avea 1, 2, 3 sau 4 canale dar se întâlnesc (mai rar) şi situaţii de dinţi cu 5, 6 şi chiar 7 canale).
Tot cu ajutorul microscopului, în această etapă se pot înlătura din canalele radiculare, sub control vizual perfect, diverse urme ale unor tratamente endodontice anterioare (pivoţi, ace fracturate, resturi ale obturaţiilor de canal, etc.). În astfel de situaţii, deosebit de utilă este şi folosirea aparaturii ultrasonice (6) care permite îndepărtarea acestor corpuri străine dar şi o mai bună curăţare a spaţiului endodontic prin agitarea lichidelor pentru spălături.
În ceea ce priveşte lungimea pe care realizăm tratamentul endodontic, aceasta este în mod obligatoriu determinată cu un aparat electronic numit apex locator (7) şi tot în mod obligatoriu verificată cu ajutorul uneia sau mai multor radiografii (3) realizate cu un ac în fiecare canal radicular.
Urmează „obturaţia de canal”, prin care se doreşte „sigilarea” spaţiului endodontic împotriva posibilei pătrunderi ulterioare a bacteriilor care ar putea reinfecta dintele şi deci ar putea periclita succesul tratamentului de canal. Actualmente tehnica cea mai recomandată pentru obturarea canalelor radiculare se numeşte „compactare (condensare) la cald” a unui material numit „gutapercă” şi are rolul de a umple perfect întreg spaţiul endodontic.
Odată terminată obturaţia de canal, se realizează una sau mai multe radiografii (3) „de control” prin care se urmăreşte corectitudinea obturaţiei de canal.
Este posibil ca în urma unui tratament endodontic, dintele să capete o sensibilitate (mai ales la încleştarea maxilarelor sau la mestecarea alimentelor) care poate dura între două zile şi două săptămâni. În acest scop, în unele situaţii, după tratament se prescriu anumite medicamente (antiinflamatoare) care au rolul de a calma durerea dar şi de a realiza o mai bună şi rapidă vindecare. De asemenea, este posibil ca în anumite afecţiuni endodontice sau la anumite categorii de pacienţi să fie necesară administrarea la începutul, pe parcursul şi/sau la finalul tratamentului a unor antibiotice.
Prima este restaurarea (refacerea) dintelui care poate consta într-o obturaţie coronară (plombă) sau o coroană dentară (cu sau fără pivot intra-radicular). Restaurarea dintelui are mai multe roluri, toate la fel de importante – unele legate direct de dintele în cauză: asigurarea sigilării care să nu permită bacteriilor din salivă să ajungă în spaţiul endodontic la obturaţia de canal efectuată sau asigurarea rezistenţei dintelui împotriva fracturării acestuia dată de forţele masticatorii şi unele legate de existenţa dintelui în ansamblul arcadelor dentare: masticaţie corespunzătoare, estetică facială, vorbire, etc.
Cea de-a doua constă în monitorizarea pe termen îndelungat a dintelui tratat, fie pentru a înlocui restaurarea coronară atunci când ea nu mai îndeplineşte corect funcţiile amintite mai sus (în special sigilarea spaţiului endodontic), fie pentru a reinterveni, atunci când succesul tratamentului endodontic nu este cel scontat. Monitorizarea constă în realizarea unor consulturi (1) periodice (6 luni, 1 an, 2 ani, etc.) şi a unor radiografii (3) de control.